CAPITOLUL 4
SUFLETUL ŞI DUMNEZEU
1
Dumnezeu este Oceanul de Spirit, iar
oamenii sunt asemănători valurilor care apar pe suprafaţa sa.
Văzute dintr-o barcă, aceste valuri par să fie foarte diferite -
unele sunt înalte şi puternice, altele sunt mici şi insignifiante.
Dintr-un avion, vedem numai oceanul, fără a sesiza valurile ce
animă suprafaţa sa. La fel se întâmplă cu cel absorbit de jocul
iluziei, Maya. El se ataşează de succes şi este trist când
suferă un eşec. Îi este teamă de durere şi boală,
iubeşte existenţa terestră şi este îngrozit de moarte.
Valurile existenţei umane par reale şi infinit diversificate. În
ochii unei fiinţe eliberate totul este Brahman, totul este Dumnezeu. Cu
cât furtuna este mai puternică, cu atât valurile sunt mai înalte. Cu cât
vântul iluziei suflă mai puternic asupra minţii unei fiinţe, cu
atât mai mult ea urmăreşte să se distingă de cei din jurul
său. Este cu neputinţă să te ascunzi de Creator. Toţi
facem parte din Dumnezeu, la fel cum valurile fac parte din ocean. Noi nu suntem
separaţi de El decât în aparenţă. Persoanele care vor
să-şi afirme personalitatea şi să se ridice deasupra
celorlalţi prin vanitate şi orgoliu, la un moment dat se vor lovi cu
putere de valurile celorlalte ego-uri, provocate, tot asemeni lor, de o furtună
în iluzie. Asemeni unei furtuni în care valurile se ridică şi
coboară, victorioase într-o zi, liniştite în alta, într-un turbion
nesfârşit de conflicte şi competiţii. Atâta timp cât este
furtună, suprafaţa oceanului nu vacunoaşte liniştea. La
fel, spiritul uman, perturbat de furtuna iluziei nu va găsi niciodată pacea şi nu va experimenta decât
neliniştea şi angoasa. Pacea nu apare decât după furtună,
indiferent dacă este vorba de elemente ale Naturii sau de
conştiinţa unei persoane. "Valul" ego-ului va exista atâta
timp cât fiinţa va fi pierdută în Maya (în iluzie). În măsura în
care ego-ul discipolului se va diminua, acesta va accepta o nouă
relaţie cu Spiritul Infinit. O fiinţă evoluată spiritual nu
încearcă nici o clipă să fie mai presus decât celelalte şi
urmăreşte în permanenţă să trăiască în
armonie cu cei din jurul său, cu Natura, cu Dumnezeu.
2
O persoană a studiat într-o
manieră superficială filozofia vedantică din India, care spune
că "totul este Brahman". În urma acestei neînţelegeri, ea
susţinea pretutindeni că este Dumnezeu.
Aceste vorbe au ajuns şi la urechile
maestrului care, râzând, ne-a spus:
"Oamenii sunt atât de parşivi în
ignoranţa lor! Învăţătura Vedelor n-a încurajat
niciodată o persoană să facă astfel de declaraţii
atâta timp cât este încă subjugată de o conştiinţă
egotică. Oceanul are dreptul de a spune: “Eu sunt valurile” - dar este
absurd ca un val să afirme că este întregul ocean. Realizeaza întâi
unitatea cu Oceanul Divin! De-abia după aceea vei putea spune: “Eu sunt
El”, deoarece cuvântul “eu” nu se referă la ego, ci desemnează
identificarea cu Sinele Suprem. Dar chiar şi în acest caz, spune mai
înainte: “Oceanul a format acest mic val care este corpul meu, dar eu ştiu
că, de fapt, sunt Conştiinţa care animă întregul
Ocean”".
3
Analogic vorbind, dacă am considera
că Dumnezeu este curentul electric atunci oamenii sunt becurile. Forma,
culoarea şi luminozitatea becurilor poate varia la infinit, dar cauza care
determinăceea ce face ca toate aceste becuri să dea lumină este identică
în toate cazurile. Oamenii sunt înşelaţi de aparenţe. Ei
exclamă: "Ce fiinţă frumoasă! Ce păr frumos! Ce
surâs strălucitor!" - dar în momentul în care curentul se întrerupe,
ce devine culoarea? Cine mai admiră culoarea şi forma unui bec stins?
Nu uita nici o clipă adevărata Sursă a energiei vieţii, în
tot ceea ce poţi observa în jurul tău.
4
Tot analogic vorbind, am putea spune
că fiinţele umane sunt asemănătoare unor mici
flăcări produse de o lampă cu gaz, iar pe Dumnezeu am putea
să-l comparăm cu combustibilul. Forţa flăcării este
proporţională cu comunicarea dintre flacără şi
combustibil. La fel, cu cât noi ne deschidem mai mult faţă de
prezenţa divină, cu atât El îşi poate manifesta lumina Sa
şi forţa Sa în vieţile noastre. Invers, cu cât ne închidem mai
mult faţă de Dumnezeu, datorită orgoliului şi
indiferenţei faţă de nevoile celor din jurul nostru, cu atât
Flacăra Divină, forţa şi inspiraţia Sa se vor reduce
în proporţia obstrucţiei pe care noi o realizăm, iar în momentul
în care închiderea devine totală, flacăra dispare, chiar dacă
mai există combustibil. Nenumărate fiinţe sunt atât de secate de
vitalitate încât putem spune că nici nu există. Nu le putem considera
în viaţă, în sensul obişnuit al cuvântului. Despre ei
vorbeşte Isus când spune: "Lăsaţi morţii să-i
îngroape pe cei morţi".(Matei, 8, 22)
5
Imaginaţi-vă mai multe
recipiente pline cu apă şi lumina Lunii cum se reflecta pe
suprafaţa apei din ele. Reflexia sa va fi diferită pentru fiecare
recipient, deşi ele reflectă aceiaşi Lună. Extrapolând,
Dumnezeu este reflectat distinct de fiecare fiinţă umană, dar nu
este afectat de aceasta. Chiar dacă veţi distruge toate recipientele
cu apă, Luna va rămâne neafectată, neschimbată.
Înţelept este cel care, primind lumina vieţii în "vasul"
conştiinţei sale, ridică capul către Cer pentru a descoperi
originea reală a luminii, Dumnezeu. Cel care, din contră, se
încăpăţânează să reflecte doar "Luna", se
păcăleşte grav şi va înţelege aceasta atunci când
recipientul său va fi distrus de trecerea vremii.
6
Învăţăturile hinduse sunt
panteiste. Creştinii s-au servit de aceasta pentru ca să încrimineze
hinduismul. Este o greşeală din partea lor, pentru că
pantheismul implică adorarea lui Dumezeu sub toate formele Sale,
înţelegând că Dumnezeu se exprimă şi există în toate
formele pe care Le-a creat. Nu este minunat să recunoşti manifestarea
lui Dumnezeu în toate lucrurile, frumuseţea Sa într-un apus de soare,
lacrimile Sale în ploaie, tandreţea Sa în dragostea unei mame pentru copilul
său?
Dacă Dumnezeu este omniprezent, nu
este evident că El există în toate lucrurile? Deci trebuie să-L
căutăm în spatele tuturor voalurilor Sale. Pentru cel care îl
iubeşte pe Dumnezeu, toate elementele creaţiei nu sunt decât o
reamintire permanentă a prezenţei Sale. "Reamintiţi-vă,
în primul rând" - spune Isus - "că împărăţia lui
Dumnezeu este în voi". (Luca, 17, 21)
7
"Ce este ego-ul?" - a întrebat
un discipol.
Paramahansa Yogananda i-a răspuns:
"Ego-ul este materializarea gândului că fiinţa ta se reduce la
corpul fizic".
8
Oamenii sunt asemeni valurilor oceanului:
ei dansează în furtuna iluziei. Oceanul nu încetează să-i aspire
către El. Mai devreme sau mai târziu, ei vor fi resorbiţi şi în
final se vor topi din nou în vastul Ocean al Iubirii Divine, care i-a emanat.
9
Realizarea Sinelui constă în
descoperirea adevăratului nostru "eu", care este
părticică din Oceanul Spiritual. Aceasta se poate realiza eliminând
iluzia care ne determină să ne
identificăm cu acest mic ego efemer, cu corpul nostru fizic, cu
personalitatea noastră.