CAPITOLUL 3

NATURA ONIRICĂ A UNIVERSULUI

Un fermier stătea lungit sub un copac, absorbit în gândurile sale. Soţia sa a venit fugind, cu lacrimi în ochi, şi i-a spus că unicul lor fiu a fost muşcat de o cobră. Bărbatul a rămas tăcut. Stupefiată de această indiferenţă aparentă, soţia a început să plângă: "Tu nu ai pic de de inimă!" "Nu înţelegi nimic!" - i-a răspuns el. "Noaptea trecută am visat că sunt rege şi că am şapte fii. Într-o zi, aceştia au plecat în pădure, unde au fost muşcaţi de cobre şi au murit. În prezent, mă întreb dacă trebuie să plâng după cei şapte fii morţi în vis sau după unicul nostru fiu, muşcat de cobră în acest vis pe care îl trăim acum." Cu siguranţă că acest om avea o mare putere de discernământ spiritual. Pentru el, atât lumea materială cât şi cea din subconştientul sunt la fel de lipsite de realitate. În timp ce visăm lumea fizică în care trăim devine ireală şi doar lumea subconştientului pare adevărată. Iar când "visăm" în această lume, uităm de lumea subconştientului.

Toate lucrurile există în doar Conştiinţă. Un bărbat visa că este soldat şi că a plecat într-o bătălie, în care este rănit mortal. În vis, el este conştient că va muri curând şi este foarte trist. Se gândeşte la fiinţele dragi pe care va trebui să le abandoneze. Se trezeşte brusc şi nu mai poate de bucurie când realizează că nu trebuie să moară şi că totul a fost un vis. Se bucură că este sănătos şi în viată. Dar ce se întâmplă cu un soldat care, în viaţa terestră este rănit de moarte? El se trezeşte în lumea astrală şi descoperă că de fapt toată trăirea sa nu a fost decât un vis, că de fapt nu are corp fizic. Trebuie să înţelegem că toate experienţele sunt trăite într-o stare de vis!

Timpul şi spaţiul formează o urzeală imaginară, pe care este construit acest Univers. Să presupunem că eu adorm şi visez că sunt la bordul unui avoin care parcurge cele 12000 de mile care despart Los Angeles de India. Trezindu-mă, descopăr că toată experienţa nu a avut loc decât în creierul meu şi că nu a durat decât câteva secunde. Aceasta este natura iluzorie a timpului şi spaţiului pe care se bazează toate ideile umane despre realitate.

Această lume îţi pare reală, datorită faptului că Dumnezeu te-a adus la viaţă în Visul Său Cosmic. Tu faci parte din Visul Său. Dacă tu visezi că te-ai lovit cu capul de un perete, în urma acestui fapt poate apare o durere imaginară de cap. Când te trezeşti, realizezi că nu a existat nici un perete de care să te loveşti şi că experienţa pe care ai trăit-o nu a fost decât în vis şi că nu te afectează în momentul prezent. Acelaşi lucru se întâmplă cu visele pe care le consideri reale şi pe care le trăieşti în prezent. Trezeşte-te la unica Realitate, Dumnezeu şi cu siguranţă vei descoperi că viaţa terestră nu este decât un spectacol, un joc de lumini şi umbre.

Într-un film acţiunea pare foarte reală, dar privind din cabina de proiecţie poţi să observi că întreaga istorie nu este animată decât de o singură rază de lumină. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu Marele Film al Creaţiei. Dumnezeu a spus :"Să se facă lumină!" (Geneza, 1:2). Întregul Univers a fost emanat de o singură rază de lumină divină. Este un film cosmic, asemănător cu cel din sala de cinematograf. Diferenţa constă în faptul că, în sala de cinematograf, spectacolul este bidimensional, solicitând doar văzul şi auzul, în timp ce "filmul" cosmic este multidimensional şi afectează toate cele cinci simţuri ale omului. În sala de cinematograf, imaginile proiectate pot să vă facă să râdeţi sau să plângeţi, dar filmul proiectat de Dumnezeu este mult mai complex şi deci mai captivant.

Un fizician comenta cu condescendenţă:

"Este foarte frumos să reprezint arborii, florile, râurile precum un vis al lui Dumnezeu. Stiinţa a revelat că toate aceste lucruri sunt identice în esenţă, că sunt cu toate formate din protoni şi electroni".

Atunci, prompt, Yogananda l-a întrerupt:

"Dacă tu ai lăsa o grămadă de cărămizi să cadă la sol, crezi că vor forma o casă? Cu siguranţă că nu. Este necesară o inteligenţa pentru a face ceva coerent cu o grămadă de cărămizi. Protonii şi neutronii sunt "cărămizile" din care a fost construit Universul. Dar a fost necesară o Inteligenţă pentru ca acesta să capete forma pe care o are. Toate florile, toate râurile, toţi arborii sunt dotaţi cu inteligenţă."

De unde provine materialul de construcţie al Universului?

Înaintea creaţiei nu a fost decât Dumnezeu. Aceasta nu este o explicaţie suficientă pentru a spune că Dumnezeu este Atotputernic şi că El poate realiza aceste miracole. Chiar şi aceste miracole au nevoie de un fundament real, de o bază reală. Dumnezeu este Conştiinţă. Indiferent de calitatea materiei, aceasta a fost creată printr-un act de voinţă al Conştiinţei Sale. Dacă aceasta este adevărat, şi nu poate fi altfel, atunci Conştiinţa este reală şi materia este iluzorie. ştiinţa însăşi acceptă această afirmaţie, în măsura în care demonstrăm că materia este o iluzie. Lucrurile care ne înconjoară nu sunt de fapt pietre dure, arbori maiestuoşi sau râuri care curg învolburate, toate diferite una de cealaltă. Dincolo de aceste aparenţe, nu se găsesc decât atomi în mişcare, în vibraţie. Şi chiar şi aceşti atomi sunt o iluzie. În spatele energiei cosmice se găsesc gândurile lui Dumnezeu. Cu aceasta nu vreau să demonstrez că universul fizic nu este real, ci doar că realitatea sa diferă de aparenţa sa. Realitatea lumii materiale constă în faptul că întregul univers este fundamentat pe Conştiinţă. Dumnezeu a creat Universul în Visul Său.

"Cine l-a creat pe Dumnezeu?" - l-a întrebat un vizitator pe Yogananda.

Acesta, zâmbind, i-a răspuns: "Numeroase persoane mi-au pus această întrebare. Trăind în lumea creaţiei, ei îşi imaginează că nimic nu poate să existe fără o cauză. Dar Dumnezeu, Cauza Supremă, se situează dincolo de cauzalitate. Nu este posibil ca El însuşi să fi avut un creator. Cum este posibil ca existenţa Absolutului să depindă de un alt Absolut?"

Cu adevărat, este o greşeală să afirmi că Dumnezeu a creat acest Univers, la fel cum un tâmplar creează o masă. De fapt, Dumnezeu a devenit acest Univers; fără să-şi modifice în nici un fel natura Sa intrinsecă, El a transformat o parte a Conştiinţei Sale în această Iluzie Cosmică, Maya, Universul în care trăim. Nimic nu este ceea ce pare a fi. Toate lucrurile sunt o manifestare a gândurilor lui Dumnezeu.

Cum poate Dumnezeu, Unica Realitate, să manifeste acest univers dual, iluzoriu? El îl creează cu ajutorul principiului dualităţii. Conştiinţa Sa Unică manifestă aparenţa contrariilor: lumină şi întuneric, plăcere şi durere, pozitiv şi negativ; astfel, El obţine o infinitate de iluzii în opoziţie. O parte a Conştiinţei Sale se află în mişcare, adevăr care este revelat şi în Biblie: "Şi Duhul Său se purta pe deasupra apelor" (Geneza, 1, 2). Putem compara această mişcare cu cea a valurilor pe suprafaţa unui ocean. Nivelul oceanului rămâne întotdeauna identic, indiferent cât de înalte sunt valurile, deoarece fiecare mişcare către înalt este corelată cu o coborâre în abis, nivelul global al oceanului rămânând acelaşi. Analogic vorbind, Dumnezeu, Oceanul de Spirit nu este afectat de Creaţia Sa. Spiritul Său există pretutindeni, neclintit şi toate mişcările creaţiei Sale sunt asemeni valurilor oceanului. Unitatea Infinitului face să vibreze o parte a Sa şi o determină să devină doi, apoi multiplu, pînă ce apar stelele, galaxiile, planetele, oamenii şi animalele. Vibraţia cosmică primordială este AUM. Este Amin, Logosul, Cuvântul din Evanghelia lui Ioan, este Muzica Sferelor la grecii antici, Anuhavar la zoroastrieni. Prin această Vibraţie Primordială întregul Univers vine în manifestare. Această vibraţie produce dualitatea. Cunoaşterea Realităţii Unice ne permite să transcendem toate contradicţiile din natură. Acceptaţi cu aceeaşi stare de spirit tot ceea ce vi se întâmplă în viaţă: bucurie şi durere, plăcere şi neplăcere, succes şi eşec! Nu trăiţi decât pentru Dumnezeu, nu-L serviţi decât pe El, nu-L iubiţi decât pe El!

"Guruji, la ce este necesar răul în Creaţia lui Dumnezeu?" - a întrebat un discipol. "Divinul este cu siguranţă plin de bunătate şi iubire. Este cu putinţă, cum pretind anumiţi autori moderni, ca El să se delimiteze de existenţa Răului?"

"Dumnezeu ar trebui, cu siguranţă, să fie prost ca să nu observe răul. El care observă fiecare fir de iarbă, cum să nu observe un lucru atât de evident?"

"Dar poate că nu-l percepe ca fiind Răul?" - a continuat discipolul.

"El este Cel care a creat Răul. El este conştient că oamenii trăiesc în iluzie şi că suferă deoarece chiar El a creat această iluzie".

"Deci putem spune că El a dorit să creeze Răul?"

"Răul este însăşi Maya, Iluzia Cosmică. Este o forţă conştientă care, odată adusă în existenţă, urmăreşte să se perpetueze. Ea încearcă să aservească conştiinţa noastră planului fizic. Dumnezeu, Unica Realitate urmăreşte, în acelaşi timp, să ne atragă către El, prin intermediul dragostei Sale divine".

"Dar, din ceea ce spuneţi dumneavoastră, Necuratul are propriul său rol, în cadrul Creaţiei".

Yogananda a surâs şi a spus:

"Răul din Creaţie este asemeni personajului negativ dintr-o piesă de teatru. El ne ajută să ne îndrăgostim de eroii pozitivi şi de acţiunile pline de virtute. În acelaşi fel, Răul şi consecinţele sale servesc pentru a trezi în noi dragostea pentru bine şi pentruDumnezeu".

Discipolul a continuat:

"Dar dacă este asa, maestre, dacă binele şi răul nu sunt decât nişte personaje în această “dramă cosmică”, putem spune că, indiferent dacă suntem sfinţi sau răufăcători, toate acestea nu sunt decât nişte roluri şi acestea nu afectează adevărata noastră natură, care este o reflexie a lui Dumnezeu?"

Maestrul a început să râdă:

"Dacă urmărim să ducem acest raţionament pînă la capăt, putem spune că aveţi dreptate. Dar nu uitaţi niciodată că dacă jucaţi rolul personajului negativ într-o piesă, veţi suporta şi consecinţele acţiunilor negative din piesă, pedeapsa. Dacă însă jucaţi rolul sfântului, vă veţi trezi din acest vis cosmic şi vă veţi bucura în eternitate de fuziunea cu Divinul".

Yogananda s-a adresat unui discipol nou venit:

"Ce crezi că opreşte Pământul să se lanseze în spaţiu, într-o călătorie care să-l îndepărtează de Soare?"

"Atracţia gravitaţională exercitată de Soare" – răspunse discipolul.

"Şi ce crezi tu că opreşte Pământul să se apropie de Soare?"

"Forţa centrifugă, care-l determină să rămână pe orbită".

Yogananda a abandonat acest subiect, surâzând. După o perioadă de timp, discipolul a realizat că Maestrul folosise Soarele ca pe un simbol al Divinităţii şi Pământul ca simbol al omului, în permanenta sa fugă de atracţia divină. Yogananda a dorit să ne incite, pentru a ne determina să ne deschidem sufletul şi să eliminăm orice rezistenţă faţă de Apelul de dragoste al Divinului".

Mergi la capitolul următor

Mergi la index