CAPITOLUL 9

 

DESPRE REÎNCARNARE

 

1

 

       De ce se naște un copil infirm? Legea reîncarnării este singura care poate da o explicație satisfăcătoare. Oamenii consideră copilul ca pe un mic bebeluș inocent, dar dacă acesta s-a născut infirm acesta arată că într-o viață anterioară a încălcat legea divină. Această nesocotire a legii divine la privat de șansa ca în existența aceasta să aibe picioare sănătoase.

       Acesta este motivul - datorită faptului că Spiritul modelează corpul - pentru care atunci când a revenit într-un corp fizic, această persoană nu a fost capabilă să-și creeze o pereche de picioare sănătoase și, drept urmare s-a născut infirm.

       De ce anumite persoane se nasc inteligente și altele nu.

       Dumnezeu ar fi fost cu adevărat nedrept, nu crezi, dacă ar fi lăsat ca aceste lucruri să se producă la întâmplare, fără sens? Dar toate acestea au o cauză. Ceea ce suntem noi în prezent este de fapt rezultatul acțiunilor noastre din diverse momente ale trecutului nostru. Spiritele noastre sunt nemuritoare, dar ființa noastră nu poate revendica dreptul să fie conștientă de această imortalitate înainte de a elimina complet imperfecțiunile umane.

       Munca asupra propriei persoane este comparabilă cu munca unui sculptor ce cioplește și polizează în piatră o statuie până când imaginea ce se ascundea în acea piatră se revelează în întreaga sa perfecțiune.

 

2

 

       Un nou venit la întrebat pe Yogananda:" De ce trebuie să ne reîncarnăm? Dacă cu toții venim din Dumnezeu, atunci după moarte de ce nu ne întoarcem în El?" Paramahansa Yogananda i-a răspuns:" Noi putem face aceasta dacă individualitatea - ego-ul nostru - va fi dezintegrată în momentul morții. Dar ego-ul este cel care menține corpul fizic. El este cauza și nu efectul nașterii fizice. Ego-ul este un element și al corpului astral și el continuă să existe și după moartea fizică.

       Corpul fizic nu este decât o proiecție a ego-ului în această lume materială. Simplul fapt că noi murim nu este suficient pentru a ajunge să-l cunoaștem pe Dumnezeu. Este ușor să mori dar este tare dificil să atingi nivelul de conștiință în care Spiritul se cufundă din nou în Infinitul Divin.

       Ce ar face ființele care sunt preocupate de lumea fizică dacă li s-ar ivi o astfel de posibilitate. Ce ar face aceste ființe chiar și în paradis? Ele nu ar fi mulțumie de nimic, ar continua să se contrazică și să se lupte  precum făceau pe Pământ și, în final, nu ar reuși decât să transforme paradisul însăși într-un fel de infern.

       După moarte tendințele fundamentale ale naturii unei ființe rămân identice cu cele pe care le avea în timp ce trăia pe Pământ.

       Al Capone nu va deveni subit un înger în momentul în care va părăsi planul fizic. Criminalii își păstrează tendințele negative până în momentul în care ei însăși se transformă; probabil este nevoie de multe reîncarnări și de multe lecții dure primite de la viață până când avariția unora se va transforma în dorință de a-i ajuta pe ceilalți, delicvența în dorința de a respecta legea, cruzimea în generozitate față de toate ființele.

       Noul venit a continuat să întrebe:"Ce determină ego-ul să se reîncarneze?" Dorința este cea care direcționează energia. Atât timp cât o persoană dorește lucrurile de pe Pământ ea trebuie să se reîntoarcă aici, singurul loc în care toate dorințele sale pot fi împlinite.

       Dacă ea tânzește după țigări, mașini, bani etc., lumea astrală nu-i poate oferi aceste lucruri. Ea trebuie să se reîntoarcă pe Pământ, unde toate aceste dorințe se pot împlini.

       Un discipol îl întreabă pe Maestru: "Trebuie să înțelegem că toate dorințele pe care le avem pe Pământ trebuie să le îndeplinim aici?" Yogananda îi răspunde:"Nu dorințele pline de puritate. Nu, de exemplu, dorința de a audia o muzică elevată, de a admira peisaje minunate, de a avea relații armonioase. Aceste dorințe pot fi mult mai bine îndeplinite în lumea astrală decât în acest plan fizic imperfect. În nenumărate cazuri, dorința de a crea frumusețe aici, pe Pământ izvorește din impregnările subconștiente generate de contemplarea frumuseții și armoniei planurilor astrale superioare.

 

3

 

       Un vizitator îl întreabă pe Yogananda:"Cât timp petrece sufletul experimentând viața astrală? Rămâne în planul astral mulți ani după ce a părăsit planul fizic?" Maestrul a răspuns:"Aceasta depinde de gradul de evoluție spirituală. Sufletele materialiste - utilizez cuvântul suflet folosind sensul pe care tu i l-ai dat; este vorba aici de fapt de conștiința ego-ului care este condusă în lumea astrală - suflete care sunt atât de hipnotizate de materie vor considera această lume ca unică realitate, ele nefiind sensibile la planurile de manifestare mai subtile. După moarte ele vor cădea într-o stare de somn profund și în momentul în care se vor trezi, ceea ce nu este întotdeauna cazul, se vor găsi o perioadă de timp într-o stare de obscuritate, un fel de văl gri și nu vor știi unde se află. Dacă viața lor pe Pamânt a fost orientată negativ, vor avea coșmaruri și nu vor fi foarte dezorientate.

       După o perioadă de timp, vor renaște într-un nou corp reluându-și ascensiunea către iluminarea spirituală.

       Atunci când tendințele spirituale au fost dezvoltate mai mult apare un anumit nivel de intuiție și acțiunile și inclinațiile lor în plan astral sunt orientate pozitiv. Ele sunt în consecință mult mai sensibile față de această lume și pot să se bucure conștient de frumusețea ei. Elevându-și propiul nivel de vibrații prin gânduri și acțiuni juste, ele sunt atrase de vibrațiile extrem de subtile ale acestei lumi astrale.

       Sufletele care în această lume au făcut meditație, chiar dacă nu foarte multă, vor merge în locuri de o extremă puritate după moarte. Cei care au prețuit și respectat legea divină și adevărul în această existență vor ajunge într-o lume foarte elevată.

       Vizitatorul a continuat să întrebe:"Soldații care au murit pe câmpul de bătălie se vor duce în paradis?" Maestrul a răspuns:"Doar dacă au murit făcându-și datoria și apărând adevărul." "Cum arată paradisul", a întrebat vizitatorul în continuare.

       "Sunt două tipuri de paradis. Unul, la care se referă în mod normal oamenii, este format din astralul superior; dar adevăratul paradis este acela la care se referea adesea Isus când vorbea despre stare de fuziune cu Dumnezeu.

       Paradisul astral, precum Isus la descris, are nenumărate "camere" sau nivele de vibrație și este similar acestei lumi fizice pentru că de fapt lumea fizică este proiecția sferelor subtile.

       Dar paradisul astral nu prezintă numărul foarte mare de imperfecțiuni al planului noastru de existență, care este mult mai grosier. Paradisul nu se află sus, cum își imaginează oamenii; el ne înconjoară de pretutindeni. Se găsește dincolo de câmpul de percepere al omului obișnuit. Eu îmi petrec mult timp acolo și pot să vă spun că este un univers foarte vast, compus din culori minunate, sunete și lumini diafane. Culorile planului fizic sunt terne în comparație cu aceste culori. Frumusețea celestă s-ar putea compara cu cel mai frumos peisaj, sau cu cel mai frumos apus de soare pe care voi l-ati văzut și încă ceva mai mult. Există o infinitate de variații în lumea astrală. Acolo anotimpurile pot fi schimbate la voință de sufletele evoluate. De obicei, acolo este primăvară și soarele strălucește permanent. Când ninge, zăpada dăruiește pace și frumusețe dar nu aduce cu ea frigul. Când plouă, ploaia coboară lent în lumini multicolore. În astral și sentimentele sunt mult mai rafinate și mai intense decât cele pe care le trăiesc oamenii în lumea fizică.

       Lumea astrală nu este un loc pentru trântori, locuitorii săi sunt foarte activi. Toate vibrațiile acestui univers sunt controlate de îngeri. Ființele astrale superioare, deși sunt foarte active, sunt într-o permanentă stare de meditație și beatitudine.

       Uneori, în compasiunea lor față de umanitate, ele vizitează oamenii în vis sau în viziuni și îi inspiră cu gânduri minunate.

       Cât de mult va rămâne o ființă în lumea astrală depinde de modul în care a trăit pe Pământ. Cei cu o karmă pozitivă pot să rămână în astral timp de secole. Discipolii preocupați de dorința lor de a evolua și a atinge eliberarea pot să aleagă să se întoarcă pe Pământ mai devreme pentru a continua eforturile lor spirituale, pentru că ei intuiesc că lumea astrală nu este decât un văl ce ascunde perfecțiunea eternă a Divinului.

 

4

 

       "Maestre", l-a întrebat un discipol,"cum renasc spiritele pe Pământ?' "După o perioadă petrecută în astral", a răspuns Yogananda," a cărei durată depinde de karma  pozitivă care a fost acumulată într-o existență anterioară pe Pământ și de dorințele materiale ce se retrezesc în subconștientul lor, aceste spirite se reîntorc pe Pământ sau în o altă lume din Univers prin intermediul forței magnetice a dorinței.

       În momentul concepției fizice, în eter se produce o sferă de energie luminoasă. Spiritele din lumea astrală care așteaptă să renască în fizic percep o vibrație compatibilă cu a lor și spontan intră în rezonanță cu ea.

       Uneori, mai mult decât un singur spirit se îndreaptă către aceiași femeie, iar atunci se vor naște gemeni.

       Discipolul întreabă:"întotdeauna ființele spirituale se nasc în familii orientate spiritual?" Maestrul îi răspunde:"Cei care se aseamănă se atrag. Este o regulă generală. Dar există un număr mai mare de factori care intră în joc în același timp. Se ține cont și de disponibilitate. De exemplu, ființele orientate spiritual nu au prea multe ocazii să se reîncarneze în familii foarte evoluate, pentru că ființele spirituale preferă adeseori să se abțină de la a se căsători și a avea copii.

       Putem spune că este mai mult vorba de o karmă individuală cu toate consecințele ei. Oamenii sunt de fapt un amestec de calități.

       Uneori se întâmplă ca un sfânt să se nască într-o familie de criminali, dacă întrevede probabilitatea unei viitoare transformări a acestora. Pentru cuplurile care doresc să aibe copii evoluați spiritual este important să-și păstreze o stare de conștiință foarte elevată în momentrul în care realizează actul amoros, pentru că vibrațiile lor din acel moment vor determina calitatea luminii pe care o vor produce în lumea astrală.

       Odată, un cuplu mi-a spus că doresc să aibă un copil evoluat spiritual și m-au rugat să-i ajut să atragă un astfel de spirit.

       Le-am arătat fotografia unui copil care murise cu câțiva ani în urmă și despre care știam intuitiv că, din punct de vedere karmic, este pregătit să renască. Ei s-au simțit foarte atrași de această fotografie. I-am sfătuit să rămână în totală abstinență sexuală timp de șase luni de zile și să se concentreze zilnic asupra acestei fotografii, pentru a ruga această ființă să le fie copil. Ei m-au ascultat întocmai și, după un timp, femeia a rămas însărcinată, copilul fiind încarnarea spiritului invocat.

 

5

 

       Un discipol l-a întrebat pe Yogananda:"Maestre, dacă un om are prejudecăți rasiale, în special față de negri, atitudinea sa va determina ca acesta să se nască negru într-o altă existență?" Paramahamsa Yogananda a început să râdă și a răspuns: "Aversiunea este o forță magnetică la fel de puternică ca și forța de atracție. Dumnezeu nu este foarte influențat de prejudecățile umane. Adeseori putem întâlni familii ai căror membrii nu fac decât să se lupte între ei. Au fost dușmani în altă viață și acum s-au născut în aceiași casă pentru ca să se întâlnească zilnic și să fie astfel forțați să pună capăt urii lor.

       O să vă povestesc acum o întâmplare ce a avut loc la începutul acestui secol, într-o biserică dintr-un stat din sudul Americii.

       Doar oamenii albi puteau participa la slujbele ce se oficiau în această biserică. Jim, un tânăr de culoare, își dorea foarte mult să asculte slujbele de duminică dimineață.

       "Jim", i-a spus preotul încercând să-i explice,"m-aș bucura dacă ai putea asista cu noi la slujbe, dar dacă aș face acest lucru mi-aș pierde slujba." Într-o noapte, Jim s-a rugat cu tot sufletul lui Isus spunându-i:"Doamne Isuse, de ce nu pot să merg și eu la slujbă alături de oamenii albi.

       După o perioadă de timp a adormit și i-a apărut Isus Christos într-o lumină srălucitoare, zâmbindu-i plin de compasiune:"Fiul meu,"i-a spus Isus,"nu fii supărat pentru atâta lucru, pentru că timp de 20 de ani am încercat chiar eu să intru în acea biserică și nu am reușit."

 

6

 

       Doi discipoli care lucrau împreună la un proiect al Maestrului au fost surprinși să constate că o animozitate stranie și fără cauze aparente a apărut între ei. Dar au reușit să treacă peste această problemă și, drept urmare, un sentiment de profundă simpatie s-a stabilit între ei. După o perioadă de timp, unul dintre ei la întrebat pe Maestru: "De ce, la un moment dat, am simțit o aversiune bruscă unul față de celălalt?" "Ați fost dușmani într-o viață anterioară" - le-a destăinuit maestrul.

       "Emoțiile noastre nu ne reprezintă cu acuratețe pe noi așa cum suntem în sufletul nostru. El este plin de dragoste și de bucurie, dar acestă realitate obiectivă este întunecată uneori de aceste stări emoționale. Pentru a putea dobândi libertatea interioară trebuie să învățăm șa ne stăpânim emotivitatea.

 

7

 

       Legea reîncarnării constă în a neutraliza valurile atracției și repulsiei, a dorinței și a aversiunii și a lăsa să se exprime bunătatea, iertarea, compasiunea și o mulțumire eternă în Sinele Suprem. Trebuie să ajungem să îi iubim pe toți, dar nu pentru personalitățile lor umane ci pentru că ei sunt o manifestare a Divinului, Care rezidă în fiecare dintre noi.

 

8

 

       Dacă îi ridicularizați sau judecați pe cei din jurul vostru vă veți trezi într-o zi că veți suporta aceleași experiențe pe care voi, astăzi, le generați.

 

9

 

       După ce a petrecut cinci luni în deșert, alături de Yogananda, un discipol i-a spus: "întotdeauna am dorit să trăiesc astfel." "Aceasta pentru că în nenumărate vieți anterioare ai trăit în singurătate. Mulți dintre cei care mi se alătură au trăit, în alte existențe, ca adevărați pustnici."

 

10

 

       Discipolul întreabă: "Am fost yoghin într-o existență anterioară?" Maestrul a răspuns: "De nenumărate ori. Trebuie să fi fost yoghin pentru ca acum să trăiești aici, cu noi."

 

11

 

       Într-o zi, un discipol se lamenta: "Maestre, eu cred că nu am o karmă foarte bună." "Este nevoie de o karmă foarte foarte foarte bună pentru ca o persoană măcar să dorească să-l cunoască pe Dumnezeu."

 

12

 

       "Maestre, de ce nu pot să-mi amintesc existențele anterioare?" "Este mai bine așa. Oamenii s-ar descuraja foarte repede dacă ar știi toate acțiunile negative pe care le-au comis în alte exstențe. Dumnezeu le oferă șansa de a încerca din nou, fără să-i lase să fie obsedați de geșelile lor trecute și să se identifice cu acestea. În meditație, cu cât ești mai atașat de corpul tău cu atât mai clar îți vei aduce aminte existențele trecute."

 

13

 

       Pentru cei mai mulți dintre noi este inutil să ne amintim viețile trecute. Observați cât de multe persoane cad în sclavia obișnuinței. Eu numesc aceasta "antichități psihologice". Puteți prevede tot ce vor face în viitor; chiar și melodiile fredonate sunt stereotipe. Cu cât îmbătrânesc cu atât ei se stabilesc tot mai solid în modul lor de comportare, exterior sau interior. Aceste ființe au nevoie de șansa de a uita ceea ce au făcut sau ce au fost pentru a putea porni de la zero. De aceea li se oferă o nouă viață.

 

14

 

       Atâta timp cât vă bucurați de a trăi în acest vis al iluziei veți continua dintr-o viață în alta să experimentați fericirea și suferința maya-ei. Bhagavad Gita descrie acest proces ca pe o roată gigantică care se învârte la nesfârșit. Dacă doriți cu toată ființa voastră să ieșiți din acest cerc trebuie să vă Eliberați.

       Nu uitați că Eliberarea este destinul vostru etern.

 

Mergi la capitolul următor

Mergi la index